Dezinformarea de pe TikTok a atins niveluri alarmante, cu atât mai mult cu cât aplicaţia este tot mai utilizată de adolescenţi, arată un studiu publicat de societatea NewsGuard, informează AFP și Agerpres.
Organizaţia a întreprins la începutul lui septembrie cercetări asupra mai multor probleme de actualitate, de la invadarea Ucrainei de către Rusia până la vaccinurile împotriva COVID-19, şi a determinat că 20% dintre conţinuturile video obţinute în rezultate conţineau informaţii false sau înşelătoare.
NewsGuard menţionează în acest sens un conţinut video în care o tânără femeie îşi face publică reţeta pentru "un remediu care poate vindeca tot", hidroxiclorochina, un tratament controversat care s-a dovedit ineficient împotriva COVID.
Citește și: Trucul care a făcut furori pe TikTok, demontat de specialiști. De ce nu e bine să păstrezi fructele de avocado în apă
Potrivit NewsGuard, "toxicitatea TikTok constituie deja un pericol important, întrucât căutări pe Google sugerează că TikTok este din ce în ce mai utilizat de către tineri (...) pentru a găsi informaţii".
"În 2021, TikTok a depăşit Google ca cel mai popular site web din lume, după Cloudflare", o companie specializată în infrastructură şi servicii pe internet, adaugă NewsGuard, specializat în instrumente de evaluare a site-urilor de informaţii.
Cercetătorii de la NewsGuard susţin că până şi rezultatele de căutare care nu conţin dezinformare "sunt adesea mai dezbinătoare decât cele de pe Google". Ei citează cuvinte jignitoare din numeroase conţinuturi video cu privire la alegerile americane.
Citește și: O fată din Ucraina, rănită în timpul evacuărilor, a fost vizitată în spital de Volodimir Zelenski. Replica delicioasă a adolescentei: “Toată lumea de pe TikTok vă susține”
"Regulamentul nostru prevede în mod clar că noi nu permitem dezinformarea nocivă, inclusiv dezinformarea medicală, şi vom retrage de pe platformă conţinuturile care conţin" astfel de dezinformări, a reacţionat un purtător de cuvânt al TikTok.
Aplicaţia TikTok estimează de asemenea că metodologia studiului prezintă deficienţe, pentru că trage concluzii plecând de la nişte cercetări limitate.
Foto: Profimedia
- Te-ar putea interesa si:
- Schimbare majoră la TikTok. Utilizatorii vor putea publica videoclipuri de 60 de minute
- Programul TikTok de monetizare a efectelor video ajunge în România. Cum vor putea face bani...
- Noi schimbări la TikTok. Compania adaugă posibilitatea postării din cadrul aplicaţiilor de editare...