Dacă ți-ai pierdut telefonul ori ți-a fost furat, iar în momentul în care ai început să-l cauți ai constatat că este descărcat, nu trebuie să te panichezi. Există o soluție care te poate ajuta să-l găsești rapid.
Potrivit Reader's Digest, atât telefoanele Android, cât și cele iPhone au aplicații care îți permit să-ți localizezi telefonul chiar dacă a rămas fără baterie.
Citește și: De ce a suspendat Facebook sute de conturi de Instagram
”Find My iPhone” este o aplicație ce poate fi folosită cu ușurință. Trebuie doar să-ți știi ID-ul Apple și parola. Astfel, această aplicație va funcționa prin sistemul iCloud al celor de la Apple, motiv pentru care este necesar să te autentifici în contul iCloud și să activezi opțiunea ”Find My Iphone”. Este, însă, important să ai active serviciile de localizare. Ulterior, trebuie să-ți selectezi dispozitivul de pe lista apărută și îți va afișa o hartă cu ajutorul căreia vei reuși să găsești telefonul pierdut ori furat.
Persoanele care folosesc telefoane cu Android au la dispoziție Android Device Manager, un program ce poate fi utilizat gratuit cu ajutorul contului de Google. Astfel, poți localiza telefonul sau tabletă pe hartă. De asemenea, ai la dispoziție alte două opțiuni de recuperare: telefonul poate suna timp de cinci minute la volum maxim sau poate șterge în mod automat toate datele din telefon. Pentru cea de-a două opțiune este important să faci back-up la intervale regulate de timp astfel încât să ai siguranța că îți vei păstra toate datele, în cazul în care telefonul este pierdut sau furat.
Citește și: Schimbări drastice pe Instagram. Rețeaua socială, la un pas de a deveni noul TikTok
Telefonul poate fi găsit chiar și dacă a fost închis, cel puțin cele iPhone. Trebuie doar să urmezi pașii de mai sus, iar harta îți va arăta ultimul loc în care s-a aflat telefonul înainte de a fi offline. De asemenea, site-ul îți va trimite o alertă ori un e-mail, atunci când telefonul va fi pornit. Trebuie doar să bifezi opțiunea ”Notify me when found”.
Credit foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Tu poți să „vezi” ursul ascuns în imagine?
- Experții în securitate, un nou avertisment pentru utilizatorii de telefoane cu Android: ”Nu...
- WhatsApp pregătește o schimbare majoră! În câteva luni, aplicația nu va mai funcționa pe două...