Nu este niciun secret faptul că șansele ca o persoană să câștige la loterie sunt foarte mici, însă matematicianul Ștefan Mandel a demontat statisticile, el reușind să obțină premii la loterie de 14 ori de-a lungul timpului, fără să încalce vreo lege.
Potrivit Daily Mail, românul stabilit în Australia și-a folosit pasiunea pentru numere pentru a crea o formulă unică, aproape ideală, care l-a ajutat să câștige la loterie de 14 ori.
Înainte de a se muta în Australia, Ștefan Mandel, matematician de profesie, a lucrat ca economist în țară și a reușit să câștige un premiu la loto, bani pe care i-a folosit pentru a emigra.
Ajuns în Australia, bărbatul și-a dedicat timpul pentru a obține o formulă care să-l ajute să câștige și mai mulți bani. Acolo, șansele de a obține jackpot-ul erau una la 76.767.600, după cum arăta sistemul. Când a luat două bilete, Mandel și-a dublat șansele – două la 76.767.600. Acela a fost momentul în care românul s-a întrebat dacă ar fi posibil să facă toate combinațiile și, anume, 76.767.600 de șanse din tot atâtea.
Analizând sistemul de loterie din Australia, românul a observat că, la anumite trageri efectuate, de multe ori premiul pus în joc depășea cu mult costul de achiziție a oricărei combinații posibile de numere. Din acest motiv, el și-a dorit să cumpere fiecare bilet de combinații, motiv pentru care a început să caute investitori, pe care i-a convins cu ușurință că este „risc zero”.
După 12 victorii la loterie, scrie Daily Mail, autoritățile australiene s-au sesizat. Chiar dacă nu făcea nimic ilegal, s-a considerat că schema „Mandel” nu este în spiritul jocului, astfel că statul a schimbat legea special pentru a-l bloca pe român. În scurt timp, a devenit ilegal ca un jucător să cumpere toate combinațiile de bilete de loterie.
Blocat în Australia, Ștefan Mandel s-a reorientat către o piață și mai mare și, anume, în Statele Unite ale Americii, acolo unde existau 7,1 milioane de combinații de numere posibile, iar prețul unui bilet era doar de un dolar.
Astfel, în scurt timp, el a atras 2.500 de investitori, oameni din Australia, care aveau încredere în el și care au fost dispuși să contribuie cu 2.500 de dolari fiecare. Mandel a reușit, în 1992, când premiul ajunsese la 27 de milioane de dolari, să cumpere fiecare bilet la loterie din Virginia.
A reușit să câștige mai multe premii, toate însumând peste 30 de milioane de dolari.
„Știam că voi câștiga un premiu I, șase premii secunde, 132 de premii al treilea și mii de premii mai mici”, declara atunci Ștefan Mandel, însă autoritățile au schimbat imediat legea, interzicând pariorilor să mai poată cumpăra toate combinațiile posibile de bilete,potrivit Gândul.ro.
Cum funcționează, concret, formula găsită de Mandel:
- Calculează numărul total de combinații posibile;
- Găsește acele loterii care oferă premiu jackpot de cel puțin 3 ori mai mare decât numărul de combinații posibile;
- Găsește o modalitate de a face rost de bani ca să joci toate combinațiile de numere posibile;
- Cumpără câte un bilet de loterie pentru fiecare combinație posibilă (în prezent, procedură interzisă în SUA și Australia);
- Revendică premiul, plătește taxele impuse de autorități și nu-i uita nici pe investitorii care au contribuit cu bani.
- Te-ar putea interesa si:
- Cel mai norocos om din lume. A câștigat în doi ani consecutivi câte 10 milioane de dolari la loz...
- Secretele loteriei, dezvaluite de un matematician roman ce a castigat de 14 ori