Nostradamus e unul dintre cei mai enigmatici astrologi din istorie, o figura misterioasa ce continua sa fascineze oameni din intreaga lume. De la astrologie, la profetii, Nostradamus a reusit sa adune un cerc de discipoli loiali, ce au continuat sa ii promoveze viziunile mult timp dupa moartea sa.
Au trecut sute de ani de cand Nostradamus si-a scris previziunile si continua sa fie considerat de multi un profet ce a prezis numeroase evenimente importante din istorie, de la ascensiunea lui Adolf Hitler, la atentatele de la 11 septembrie 2001.
Nascut Michel de Nostradame in Franta in 1503, prezicatorul a fost un astrolog si fizician renumit, ce a reusit sa stranga numerosi discipoli pe durata vietii lui. A publicat cartea Profetiile in anul 1555, ce a devenit faimoasa in intreaga lume, potrivit history.com.
La doar 14 ani, Nostradamus era student in medicina la Universitatea din Avignon, pe care a fost nevoit sa o paraseasca dupa doar 1 an din cauza unei epidemii de ciuma bubonica. A urmat Universitatea de la Montpelier, unde a urmat un doctorat in medicina. Potrivit zvonurilor, el a fost exmatriculat din cauza pasiunii pentru astrologie, insa alte documente atesta ca si-a terminat studiile in 1525.
Dupa mai multe dificultati cu autoritatile din Franta, Nostradamus a preferat sa porneasca intr-o calatorie prin toata Europa in loc sa apara in fata tribunalului Inchizitiei. In timpul acestei drumetii, discipolii lui spun ca si-a gasit adevarata menire - cea de profet. Se spune ca atunci cand a intalnit un grup de calugari in Italia, i-a spus unuia dintre ei ca va ajunge Papa, ceea ce s-a si intamplat cand strainul a fost numit Papa Sixtus V in 1585.
Cand s-a intors in Franta, Nostradamus a devenit fascinat de aria oculta si a inceput sa isi noteze previziunile. Discipolii lui sustin ca atunci cand a publicat Profetiile, pentru a nu fi persecutat de biserica, si-a “ascuns” previziunile in versuri vagi, paragrafe intregi in alte limbi si multe alte trucuri ce au dat o aura de mister scrierilor lui - si ce au permis ca acestea sa fie interpretate in nenumarate moduri.
Nostradamus a sustinut ca scrierile lui sunt inspirate de semnele astrologice pe care le-a descoperit si interpretat, insa criticii spun ca scrierile lui sunt atat de vagi, incat pot fi interpretate oricum. Multi sustin ca exact acelasi paragraf din Profetiille a prezis, pe rand, succesul lui Napoleon, infrangerea lui Hitler, bomba atomica si chiar si nasterea fratilor Kennedy, potrivit nytimes.com.
Previziunile lui nu au date si contin descrieri evazive, asa ca citatele pot fi interpretate dupa bunul plac, ceea ce discipolii lui Nostradamus au continuat sa faca dupa moartea sa. Multi experti cred ca “profetiile” erau doar observatii despre evenimentele curente din perioada lui Nostradamus si nu o incercare de a prezice viitorul.
Un lucru e cert: Nostradamus continua sa fie o figura enigmatica si multi vor continua sa caute intelesuri ascunse in scrierile lui, asa cum au facut-o timp de sute de ani. Ramane de vazut ce alte previziuni din cartea lui vor mai iesi la iveala si daca acestea se vor adeveri.
- Te-ar putea interesa si:
- Baba Vanga, preziuni îngrijorătoare pentru anul 2023. Ce s-ar putea întâmpla în noul an
- “Ingeri roboti” si case care se curata singure: cum va arata lumea in 50 de ani, potrivit...
- Un fost angajat Google avertizeaza ca "robotii ucigasi" ar putea porni un razboi si comite...