Comisia Europeană a anunţat joi că interzice instalarea aplicaţiei chineze de social media TikTok pe toate dispozitivele electronice de serviciu ale personalului său, pentru a proteja datele instituţiei, o decizie denunţată de reţeaua de socializare, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Funcţionarii şi angajaţii Comisiei Europene au fost invitaţi să îşi dezinstaleze aplicaţia de pe dispozitivele electronice profesionale până cel târziu la 15 martie, a precizat un purtător de cuvânt al executivului comunitar, confirmând astfel o informaţie a site-ului Euractiv, notează Agerpres.
"De la începutul mandatului său, Comisia Europeană a avut un interes puternic în securitatea cibernetică (...) În acest domeniu a fost luată astăzi o decizie" pentru "a proteja instituţia", a spus şi comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, fără a oferi alte detalii.
Ca reacţie, TikTok a deplâns decizia Comisiei Europene, spunând că este "eronată".
"Suntem dezamăgiţi de această decizie, pe care o considerăm eronată şi bazată pe idei false", a precizat un purtător de cuvânt al TikTok, într-un comunicat.
Bruxelles-ul îşi concentrează de mult timp atenţia asupra TikTok şi a restului marilor companii de tehnologie, iar în acest context, în ianuarie, s-a întâlnit cu CEO-ul companiei chineze, Shou Zi Chew, pe care l-a ameninţat că va interzice utilizarea reţelei sociale în Uniunea Europeană dacă nu împiedică minorii să aibă acces la "videoclipuri potenţial mortale" şi dacă nu face imposibil transferul datelor utilizatorilor către ţări terţe.
Comisia Europeană calcă pe urmele Statelor Unite, unde Congresul le-a interzis aleşilor şi angajaţilor acestora să instaleze aplicaţia pe telefoanele oficiale.
- Te-ar putea interesa si:
- TikTok, mutare surpriză. Platforma socială îşi lansează propriul serviciu de streaming pentru muzică
- TikTok, cea mai descărcată aplicație din 2020. A reușit să devanseze Facebook
- TikTok testează o nouă funcție, pentru a concura cu Instagram și Snapchat