Multe inovatii de succes au adus averi de milioane de dolari inventatorilor. Unele au fost accidentale, pe cand altele au fost rezultatul unei perfectionari de ani de zile, scrie MSN.
Fie ca vorbim de inventii accidentale ce au generat profit de miliarde de dolari de-a lungul timpului, jucarii ce au incasat 500 de milioane anual sau obiecte folosite zilnic in birouri din intreaga lume, iata unele dintre cele mai de succes inovatii din istorie.
5 inventii neobisnuite ce au generat averi impresionante
Super Glue
In 1942, inginerul Harry Coover Jr. cauta un material sustenabil pentru a crea o luneta transparenta pentru razboi si a descoperit o substanta numita cianoacrilat, extrem de lipicioasa. Substanta l-a frustat pe Coover, ce a abandonat-o timp de cativa ani, pana cand a realizat ce potential comercial impresionant are.
Adezivul a fost lansat in 1958, cu numele Eastman #910. In anii 1970, numele a fost schimbat in Super Glue si in anii 1980, adezivul genera incasari de 100 de milioane de dolari pe an.
Notitele autoadezive (Post-It Notes)
Spre deosebire de Coover, in 1968, dr. Spencer Silver chiar voia sa creeze un adeziv extrem de puternic. In schimb, cercetatorul a reusit sa inventeze o substanta cu o aderenta scazuta, dar reutilizabila. In 1974, colegul sau Art Fry i-a sugerat lui Silver sa foloseasca adezivul pentru a crea semne de carte lipicioase, reutilizabile.
Echipa a putut face rost doar de hartie galbena pentru teste si a decis sa o pastreze atunci cand produsul a fost lansat in 1977. Din pacate, semnele de carte nu au avut succes, au fost scoase de pe piata, insa produsul a fost relansat in 1979 sub forma notitelor adezive. In fiecare an, compania ce detine drepturile de comercializare vinde 50 de miliarde de notite in fiecare an.
Jucaria Furby
La inceputul anilor 2000, fiecare jucarie Furby se vindea cu 45 de dolari. Seria a dominat piata jucariilor timp de cativa ani si a atras atentia copiilor prin infatisarea pufoasa si capacitatea de a vorbi cu ajutorul propriului limbaj, numit “Furbish”.
O jucarie considerata urata si complet inutila a generat incasari de 500 de milioane de dolari pe an atunci cand era la moda, scrie Interesting Engineering.
Fulgii de porumb
Unul dintre cele mai populare mic dejunuri din SUA a fost inventat din greseala in 1894, de catre Dr. John Harvey Kellogg si fratele sau, Will Keith Kellogg. Cei doi au incercat sa produca granola, insa au lasat graul afara si s-a uscat. Au presat graul uscat si au produs prima serie de fulgi crocanti.
Will Keith Kellogg a obtinut un patent, a inlocuit graul cu porumb si a inceput sa produca fulgii de porumb in 1906. Spre dezamagirea fratelui sau, Will a adaugat si zahar la fulgi. Cei doi nu si-au mai vorbit din acel moment, dar fulgii de porumb au generat miliarde de dolari pentru Compania Kellogg din acel moment.
Arcul Slinky
Inginerul naval Richard James incerca sa creeze un sistem de arcuri atunci cand a realizat, accidental, ca arcurile ar fi o jucarie inedita pentru copii. A petrecut urmatorul an perfectionand inventia si s-a hotarat sa produca primul Slinky cu 98 de bucle de otel. Richard si sostia sa, Betty, ce a ales si numele, au imprumutat 500 de dolari si au creat 400 de unitati.
Desi a fost dificil sa convinga magazinele sa vanda jucaria neobisnuita, in 1945, magazinul Gumbals, din Philadelphia a vandut toate cele 400 de unitati in 90 de minute. Pana acum, au fost vandute 350 de milioane de unitati ale inventiei neobisnuite, ceea ce a generat o avere impresionanta pentru Richard James si sotia sa.
- Te-ar putea interesa si:
- Cărămizi transformate în baterii cu ajutorul nanotehnologiei. Cum e posibil
- Apple Glass - ochelarii care înlocuiesc ecranul. Cum ar putea proiecta display-ul unui smartphone...
- Un robot imens de 18 m a făcut primul pas în Japonia. Pentru ce a fost construit: VIDEO