Numărul persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus crește de la o zi la alta în toate colțurile lumii, iar un studiu realizat în Anglia a arătat care sunt persoanele care prezintă un risc crescut de a-și pierde viața în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Potrivit cercetătorilor de la King's College London din Londra, care au analizat datele a peste 160.000 de persoane care și-au pierdut viețile în perioada martie-iunie 2020, adulții care suferă de tulburări mentale prezintă un risc de nouă ori mai mare de a-și pierde viața din cauza coronavirusului.
Citește și: Care sunt efectele Covid-19 la un an de la diagnosticare. Foștii pacienți au rămas cu sechele pe termen lung
Totodată, același studiu a arătat că persoanele care suferă de autism prezintă un risc de cinci ori mai mare de a-și pierde viața în urma infectării cu virusului SARS-CoV-2 decât adulții sănătoși, în timp ce riscurile ca bolnavii de schizofrenie să-și piardă viața din cauza Covid-19 sunt de trei ori mai mari, potrivit Daily Mail.
De asemenea, un studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Syracuse din New York a arătat că persoanele diagnosticate cu sindromul Down prezintă un risc de trei ori mai mare de a contracta virusul SARS-CoV-2 față de oamenii sănătoși.
Citește și: Studiu nou. Anticorpii dobândiţi în urma infectării cu noul coronavirus durează cel puțin nouă luni
Totodată, vulnerabili în fața virusului SARS-CoV-2 sunt și persoanele fără adăpost ori cele care trăiesc în centre de îngrijire.
- Te-ar putea interesa si:
- Efectele negative ale carantinei din timpul pandemiei de Covid asupra creierului adolescenţilor...
- O adolescentă de 15 ani, primul caz pediatric de paralizie a corzilor vocale cauzată de Covid-19
- Persoanele vaccinate anti-Covid şi antigripal în acelaşi timp sunt mai bine protejate, sugerează un...