Un somn odihnitor de noapte este nu numai cheia pentru o zi plină de energie, dar și pentru o sănătate mai bună a organismului și a minții. Oamenii ar trebui să doarmă cel puțin șapte ore pe noapte, dar mulți nu ating această cifră.
O regulă care capătă tot mai multă popularitate, numită 10-3-2-1-0, promite să ofere un somn odihnitor.
View this post on Instagram
10
10 vine de la numărul de ore pe care să le petreci fără să bei cafea înainte să te culci. De aceea, ar fi bine să te gândești de două ori dacă să mai comanzi o cafea după masa de prânz sau să bei înainte de somn un ceai care conține cofeină.
"Băuturile cu cofeină vor dispărea din sânge în circa 10 ore și atunci vor rămâne și fără efectele stimulatoare", a explicat Dr. Jess Andrade într-un clip postat pe Instagram.
3
Cu trei ore înainte de a te pune în pat ar fi bine să nu mai mănânci nimic sau să bei alcool. Mesele copioase pot crea reflux peste noapte, iar băuturile alcoolice afectează ciclul natural al somnului. Nici să te culci flămând nu este bine, așa că ai grijă să-ți monitorizezi porțiile și să controlezi când și ce mănânci la ultima masă a zilei.
2
Dacă încerci să te forțezi să adormi imediat cum pui capul pe pernă poți ajunge la anxietate și frustrare. Experții recomandă crearea unei rutine care să te relaxeze și care să îți facă mintea și corpul să cadă într-o stare naturală de liniștire, ceea ce va duce la un somn mai profund.
Dr. Andrade sfătuiește ca ultimele două ore ale serii să încerci să-ți relaxezi creierul, să scrii toate sarcinile pentru a doua zi și să dai minții un moment de respiro. Atunci nu mai este loc de teme pentru copii sau muncă pentru cei mari.
1
Experții în sănătate au stabilit că orele târzii petrecute în fața ecranelor este una dintre principalele cauze ale unui somn agitat. Astfel, ne deranjăm tiparul de somn. "Cu o oră înainte de culcare, renunță la ecrane, întrucât lumina albastră strică ciclul de somn natural al corpului", mai spune medicul din SUA.
0
Dacă urmărești tiparul prezentat, zero ar trebui să fie numărul care indică de câte ori veți apăsa butonul de amânare a alarmei de dimineață.
Citește și: Cinci obiceiuri care îți strică somnul și îți afectează sănătatea. Sfaturile unui medic britanic
Citește și: Ce efecte are asupra creierului un pui de somn în timpul zilei
- Te-ar putea interesa si:
- Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
- Cum să scapi de coșmaruri și care sunt simbolurile din spatele viselor urâte din timpul nopții...
- O lună fără alcool îți poate îmbunătăți sănătatea? 5 schimbări pozitive pe care le-ai putea observa