Încălzirea globală ar putea fi unul dintre factorii care au declanşat furtuna extremă ce a scufundat luni un iaht de lux britanic în largul coastei Siciliei, a afirmat climatologul italian Luca Mercalli pentru Reuters.
Un bărbat a fost declarat mort şi şase persoane sunt date dispărute, inclusiv antreprenorul britanic din domeniul tehnologiei Mike Lynch, după ce "Bayesian", un velier de 56 de metri, a fost surprins brusc de o furtună violentă.
Mercalli, preşedintele societăţii meteorologice italiene, a declarat că episodul ar fi putut fi o trombă marină, adică o tornadă deasupra apei, sau un "downburst", un fenomen mai frecvent care nu implică rotaţia aerului, potrivit News.ro.
"Nu ştim exact ce a fost, deoarece totul s-a întâmplat pe întuneric, în primele ore ale zilei, aşadar nu avem fotografii", a spus acesta.
În Italia, trombele marine pot atinge viteze de până la 200 de kilometri pe oră, în timp ce "downburst"-urile pot genera rafale de peste 250 km pe oră.
Statisticile arată că "downburst"-urile devin din ce în ce mai frecvente în întreaga ţară, iar Mercalli a declarat că acest lucru ar putea avea o legătură cu încălzirea globală.
Furtunile şi precipitaţiile abundente au afectat Italia în ultimele zile, după săptămâni de căldură intensă.
"Temperatura suprafaţei mării din jurul Siciliei era de aproximativ 30 de grade Celsius, ceea ce este cu aproape 3 grade mai mult decât în mod normal. Această creştere a temperaturii creează o sursă imensă de energie care contribuie la aceste furtuni", a explicat Mercalli.
"Aşadar, nu putem spune că totul se datorează schimbărilor climatice, dar putem spune că acestea au un efect de amplificare".
O altă furtună de proporţii similare a dus la moartea a patru persoane, când ambarcaţiunea lor turistică s-a scufundat pe Lacul Magglore, în nordul Italiei, în mai anul trecut.
Diversitatea geologică a ţării o face predispusă la indundaţii şi alunecări de teren, iar mările din jur, care se încălzesc rapid, cresc riscul unor furtuni tot mai intense.
"Catastrofele provocate de schimbările climatice în Italia vor deveni tot mai frecvente şi mai intense", a spus Mercalli.
- Te-ar putea interesa si:
- Vara lui 2024, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor ANM. Ministrul Mediului: Avem recorduri...
- Temperatură-record în Australia pe timpul iernii. S-au înregistrat 41,6°C, în tabăra militară Yampi...
- Rusia, afectată de un val de căldură. La Moscova, a fost depăşit recordul de temperatură din 1917...