Eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 de la Pfizer, Moderna şi Janssen scade cu trecerea timpului. Un studiu publicat de revista Science arată că protecţia celor trei seruri împotriva infecţiei a scăzut în medie de la 87,9% la 48,1 %, între februarie şi octombrie 2021.
Cercetarea, realizată pe un eşantion de 780.000 de persoane din SUA, arată că cea mai mare pierdere a eficienţei a fost pentru vaccinul de la Janssen (Johnson & Johnson), a cărui protecţie împotriva infecţiei cu COVID-19 a scăzut, de la 86,4 % în martie, la 13,1 %, în septembrie anul acesta.
Vaccinul cel mai rezistent în timp a fost cel de la Moderna, cu o scădere de la 89,2% la 58 %, în timp ce serul de la Pfizer/BioNTech a scăzut de la 86,9% la 43,3%, între februarie şi 1 octombrie anul acesta, scrie Agerpres.
Citește și: Doza 3 de vaccin anti-Covid de la Pfizer are o eficiență de 95% împotriva formelor simptomatice ale bolii
Potrivit cercetătorilor, studiul este primul care compară rata de protecţie în scădere a vaccinurilor disponibile pentru majoritatea americanilor şi care informează despre rata de mortalitate după infecţie.
Semnat de cercetători de la Institutul Naţional de Sănătate Publică din SUA, Centrul Medical de Probleme ale Veteranilor şi Centrul de Ştiinţe ale Sănătăţii al Universităţii din Texas, studiul a analizat infecţia cu COVID-19 după vaccinare a 780.225 de persoane.
Perioada de analiză coincide cu apariţia şi prevalenţa variantei Delta în SUA şi arată că, în pofida vârstei şi a eligibilităţii tipului de vaccin, Delta a fost determinantă în această perioadă de infectare, potrivit experţilor.
Experţii notează totodată că, indiferent de serul ales, vaccinarea a protejat împotriva decesului celor inoculaţi.
Avantajele vaccinării împotriva decesului au fost mai mari pentru cei de peste 65 ani şi "semnificative" pentru cei care au depăşit această vârstă.
Studiul a arătat că riscul de deces din cauza COVID-19 a fost cel mai mare la persoanele nevaccinate, indiferent de vârstă şi de comorbidităţi.
Citește și: Țara în care a fost aprobat primul tratament antiviral oral pentru Covid-19. Ministrul Sănătății: ”E o zi istorică!”
În funcţie de vârstă, pentru cei sub 65 de ani, vaccinurile au avut o eficacitate medie de 81,7% împotriva decesului: Pfizer 84,3%, Moderna 81,5% şi Johnson & Johnson 73%, pe baza datelor din iulie până în octombrie. În rândul persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste, eficacitatea generală împotriva decesului a fost de 71,6%. Moderna 75,5%, Pfizer 70,1% şi Johnson & Johnson 52,2%.
Acest studiu oferă "o bază solidă pentru a compara eficienţa pe termen lung a vaccinurilor anti-COVID-19 şi a lua o decizie informată despre vaccinarea cu schema completă şi cu doza de supra-rapel, sau privind purtarea măştilor sanitare", notează Barbara Cohn, una dintre autoarele studiului.
Foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Cum funcționează
- Efectele negative ale carantinei din timpul pandemiei de Covid asupra creierului adolescenţilor...
- Problemele de sănătate persistă în cazul persoanelor spitalizate cu Covid la începutul pandemiei...