Ideea imortalității pare un lucru imposibil în prezent, însă asta nu îi oprește pe oamenii de știință să caute noi metode de a prelungi viața cât mai mult. Dacă în prezent înghețarea unui corp uman este un scenariu SF, posibil doar în filme cu super eroi gen “Captain America”, asta nu îi împiedică pe unii să lucreze la acest experiment.
Ideea de a îngheța un corp uman și de a-l dezgheță în viitor, într-o societate futuristă, capabilă să vindece răni sau boli imposibil de vindecat azi, este atrăgătoare pentru unii cercetători. Ani de zile a circulat un zvon potrivit căruia corpul lui Walt Disney, fondatorul companiei Disney, ar fi fost înghețat înainte că acesta să moară de cancer la plămâni, în decembrie 1966. Desigur, acesta este doar un mit, însă de atunci s-au făcut oarecare progrese în domeniu.
Potrivit Digi24.ro, la 12 ianuarie 1967, James Bedford deceda în urma unui cancer incurabil. Profesorul emerit de psihologie de la Universitatea din California obținuse dreptul ca, după deces, corpul său să fie înghețat, în speranța unei viitoare reanimări. Era o premieră mondială. Spera că va putea fi „trezit” atunci când progresele medicinei vor face posibilă vindecarea bolii care l-a răpus.
Citește și: Cum vor miliardarii lumii să devina imortali: ce metodă controversată folosesc pentru întinerire
Există organizații care se ocupă cu înghețarea corpurilor umane
Fundația Alcor Life Extension Foundation este o organizație americană nonprofit care cercetează și realizează crionica. Crionica constă în conservarea la temperatură scăzută a oamenilor care nu pot fi susținuți de medicina contemporană, cu speranța că vindecarea și resuscitarea lor poate fi posibilă în viitor. Crioconservarea oamenilor sau animalelor este ireversibilă cu tehnologia actuală. Practic, Alcor se ocupa cu înghețarea cadavrelor și creierelor umane în azot lichid după moartea legală, cu speranța de a le reînvia și de a le restabili sănătatea deplină, în cazul în care o nouă tehnologie poate fi dezvoltată în viitor.
Crionica este privită cu scepticism în comunitatea științifică și a fost caracterizată ca șarlatanie și pseudoștiință.
Pe 31 august 2019, Alcor avea 1731 de membri, inclusiv 172 care au murit și ale căror cadavre au fost supuse unor procese crionice. 96 de trupuri au avut doar capul păstrat. Alcor aplică același tratament și animalelor de companie.
Cât costă să îți îngheți întregul corp, capul sau animalul de companie
O persoană care vrea să își ingheze corpul trebuie să plătească 170.000 de euro, însă doar pentru cap trebuie să dea circa 70.000 de euro. Pentru un câine sau o pisică proprietarii trebuie să plătească în jur 5000 de euro și circa 850 de euro pentru o pasăre.
Sursa foto: Shutterstock