Aproape zece milioane de persoane din toate colțurile lumii și-au pierdut viețile în 2020, din cauza cancerului, potrivit unui anunț făcut de Agenţia Internaţională pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC), agenţie specializată a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Totodată, numărul cazurilor de cancer diagnosticate se ridică, în acest an, la 19,3 milioane.
Potrivit sursei citate, estimarea are la bază date din 185 de țări asupra a 36 de tipuri de cancer. Astfel, numărul deceselor provocate de această maladie se ridică la 9,95 milioane, atât bărbaţi, cât şi femei, de orice vârstă, 58,3% în Asia, urmată de Europa (19,6%) şi de America Latină şi Caraibe (7,2%).
Datele furnizate de IARC arată, de asemenea, că una din cinci persoane din întreaga lume dezvoltă cancer la un moment dat în timpul vieţii. De asemenea, unul din 8 bărbaţi şi una din 11 femei mor din cauza acestei boli.
În cazul ambelor sexe şi la orice vârstă, cancerul care conduce numărul deceselor este cel pulmonar (18%), urmat de cel colorectal (9,4%), hepatic (8,3%), de stomac (7,7%) şi de sân (6,9%).
În rândul bărbaţilor, cele trei tipuri de cancer cele mai letale sunt cel pulmonar (21,5%), hepatic (10,4%) şi colorectal (9,3%), în timp ce la femei acest podium este ocupat de cancerul de sân (15,5%), pulmonar (13,7%) şi colorectal (9,5%).
Din motive metodologice, raportul IARC, bazat pe GLOBOCAN, o bază de date statistice asupra cancerului a OMS, nu poate oferi o comparaţie cu ultima analiză, care datează din 2018.
Potrivit raportului, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la nivel mondial, depăşind cancerul pulmonar. Cele aproximativ 2,3 milioane de cazuri noi indică faptul că unul din opt cazuri de cancer diagnosticate în 2020 este cancer mamar. Printre factorii de risc identificaţi se numără amânarea sarcinii, mai puţini copii, niveluri mai ridicate de grăsime corporală şi lipsa activităţii fizice, potrivit Agerpres.
În 2040, agenţia cu sediul în oraşul francez Lyon, estimează că vor fi 28,4 milioane de cazuri noi de toate tipurile de cancer, o creştere de 47% în comparaţie cu 19,3 milioane în acest an.
În același timp, reprezentanții IARC susțin că este prea devreme pentru a ști ce impact a avut pandemia de coronavirus asupra aceste afecțiuni.
Credit foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Studiu îngrijorător. Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va...
- Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Cum funcționează
- O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le...