Averea netă a lui Elon Musk a scăzut sub 200 miliarde de dolari, după ce investitorii au vândut masiv acţiuni Tesla, din cauza temerilor că directorul general şi principalul acţionar al celui mai valoros producător de automobile electrice este mai preocupat de reţeaua de socializare Twitter, transmite Reuters.
Conform datelor Forbes, în 9 noiembrie 2022, averea netă a lui Musk se situează la 197,4 miliarde de dolari, o mare parte din ea provenind din participaţia sa de aproape 15% la Tesla, care are o capitalizare bursieră de 622 miliarde de dolari.
Din aprilie, când Musk a făcut oferta pentru Twitter, Tesla a pierdut aproape jumătate din capitalizarea sa bursieră, iar averea sa netă a scăzut simțitor, scrie Agerpres.
Citește și: Tatăl lui Elon Musk, interviu bizar despre fiul miliardar: nu e mândru de el, îl critică pentru forma fizică și este îngrijorat pentru viața lui amoroasă
Investitorii au renunţat la acţiuni Tesla, fiind îngrijoraţi că Musk va vinde din nou acţiuni, după ce a cedat titluri de aproape 15 miliarde de dolari.
Luna trecută, Musk a finalizat tranzacţia de 44 miliarde de dolari pentru achiziţionarea Twitter cu împrumuturi de la bănci de 13 miliarde de dolari şi angajamente privind capitalul de 33,5 miliarde de dolari.
Acum, investitorii sunt îngrijoraţi că Musk nu va mai putea sprijini suficient Tesla, într-un moment în care compania majorează producţia de automobile electrice şi se confruntă cu o concurenţă în creştere.
"Se pare că Elon Musk alocă 100% din timpul său companiei Twitter şi ar putea avea nevoie de mai mult capital," a apreciat Jay Hatfield de la Infrastructure Capital Management.
Citește și: Elon Musk s-a hotărât. Le cere 8 dolari pe lună celor care vor să aibă conturi cu bifă albastră: “Continuați să vă plângeți, dar tot atât va costa”
Averea netă a lui Musk, cel mai bogat om din lume, este cu aproximativ 40 miliarde de dolari mai mare decât a celui clasat pe locul doi - Bernard Arnault - deţinătorul LVMH, cel mai mare grup de lux din lume.
Musk a decis să vândă 19, 5 milioane de acțiuni Tesla, în valoare de aproape 4 miliarde de dolari, la câteva zile după ce a preluat Twitter. Marţi, 8 noiembrie, acţiunile Tesla au scăzut cu 2%, la 193,7 dolari.
- Te-ar putea interesa si:
- Elon Musk, mesaj ironic pe „X” după ce Facebook și Instagram au picat pentru aproape două ore. Sute...
- Jeff Bezos îl devansează pe Elon Musk şi redevine cel mai bogat om din lume
- Elon Musk: Primul pacient al companiei Neuralink poate controla mouse-ul prin intermediul gândurilor