AstraZeneca este prima companie care a publicat date pozitive ale unui studiu clinic privind prevenirea Covid-19 cu ajutorul terapiei cu anticorpi, mai precis prin folosirea unui cocktail de substanțe, scrie Financial Times.
O terapie cu anticorpi a AstraZeneca a redus riscul dezvoltării simptomelor de Covid-19 cu 77%, într-un studiu clinic de fază târzie.
Compania a anunţat că 75% dintre participanţii la studiul clinic pentru această terapie, cu două tipuri de anticorpi descoperiţi de Vanderbilt University Medical Center, aveau boli cronice, inclusiv o reacţie imunitară scăzută la vaccinuri.
Directorul Mene Pangalos a declarat că rezultatele studiului privind terapia pentru Covid-19 au fost analizate la trei luni de la injectarea anticorpilor, iar cercetătorii vor urmări evoluţiile până la 15 luni, în speranţa că AstraZeneca va putea folosi terapia ca protecţie pe timp de un an.
Citește și: Vaccinul rusesc Sputnik V a fost modificat pentru a fi eficient și împotriva variantei Delta
Pangalos a semnalat că perspectivele unui nou produs împotriva Covid-19 al AstraZeneca ar putea, de asemenea, să sporească valoarea strategică a vaccinului existent Vaxzevria, pe care l-a dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford. ”Nicio altă companie nu a livrat două molecule împotriva SARS-CoV2. Acest lucru ne ajută cu siguranţă să ne poziţionăm în privinţa Covid ”, a declarat Pangalos pentru Reuters.
Citește și: Vaccinul Pfizer, mai eficient în fața tulpinei Delta față de serul AstraZeneca, arată un studiu
Foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Efectele negative ale carantinei din timpul pandemiei de Covid asupra creierului adolescenţilor...
- Problemele de sănătate persistă în cazul persoanelor spitalizate cu Covid la începutul pandemiei...
- O adolescentă de 15 ani, primul caz pediatric de paralizie a corzilor vocale cauzată de Covid-19