Un nor care s-a format deasupra oceanului Pacific, în timpul unei furtuni din 2018, a atins cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată, potrivit unui studiu citat de Live Science.
Potrivit sursei citate, partea superioară a norului a atins temperatura de minus 111 grade Celsius, fiind cea mai rece care s-a înregistrat vreodată în timpul unei furtuni de pe Pământ.
Specialiștii de la Centrul Național poentru Observații ale Pământului din Marea Britanie au explicat, de asemenea, că furtunile și cicloanele tropicale, adică acele furtuni circulare caracterizate de presiuni scăzute, pot atinge altitudini foarte ridicate, de până la 18 kilometri înălțime, acolo aerul fiind mult mai rece decât în apropierea solului. Chiar și așa, însă, în acest caz, partea superioară a norului este cu 30 de grade Celsius mai rece decât cea obișnuită pentru furtunile de acest tip.
Citește și: Când anunță oamenii de știință că s-ar putea termina viața pe Pământ și care ar fi motivul
”Această furtună a atins o temperatură fără precedent care împinge la limită capacitatea de măsurare actuală a senzorilor sateliţilor meteo", a afirmat pentru BBC Simon Proud, cercetător la Universitatea Oxford şi autorul principal al studiului.
Acesta a precizat, de asemenea, că furtuna s-a întins pe aproape 400 de kilometri în sudul insulei Nauru, care este situată în sud-vestul Pacificului, iar temperatura norilor a fost înregistrată cu un senzor cu infraroşu aflat la bordul satelitului NOAA-20 care orbitează în jurul Pământului.
În ceea ce privește explicația pentru înregistrarea acestei temperaturi atât de scăzute, experții cred că este posibil ca furtuna să fi fost provocată de o combinaţie a apelor calde din regiune şi a vânturilor care se deplasau înspre est, potrivit BBC.
Deși experții susțin că această furtună, care a avut loc pe 29 decembrie 2018, a fost foarte severă și a atins temperaturi neînregistrate vreodată, acestea devin din ce în ce mai comune. Mai exact, în ultimii trei ani, oamenii de știință au înregistrat același număr de temperaturi scăzute în nori cât au înregistrat în 13 ani: ”Acest lucru este important, deoarece furtunile cu nori mai reci tind să fie mai extreme și mai periculoase pentru oameni, întrucât există pericolul grindinei, a fulgerelor, dar și a vântului extrem”.
Credit foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Temperaturile au crescut cu 50 de grade Celsius în doar câteva zile în Suedia
- Care e temperatura ideală pe care să o menții în casă iarna aceasta. E potrivită și pentru un somn...
- Fenomen spectaculos, surprins deasupra Texasului. Ce este „meduza roșie” cu tentacule electrice