Folosirea internetului a crescut cu 70% de la debutul pandemiei. Și nu este de mirare de ce, întrucât tot mai multe persoane au putut lucra de acasă și au fost conectate la platforme diverse. Poate de când lucrezi remote, ai observat mai bine cât de des se blochează laptopul sau cât de greu se încarcă anumte pagini.
Computerul strânge o mulțime de date care ajung să suprasatureze sistemul. Iată cinci motive care duc la încetinirea computerului, conform yahoo.com.
1. Muncești de acasă
De când mulți angajați și-au mutat biroul acasă, și computerele lor personale sua laptopurile de serviciu au început să simtă "oboseala" generată de folosirea îndelungată: teleconferințe, aplicații, filme după program, chaturi cu cei dragi.
2. Folosești VPN
Folosirea unei rețele virtuale private (VPN-Virtual Private Network) asigură o conexiune sigură la internet, blocând vizibilitatea IP-ului și astfel și a localizării de către site-urile pe care intri. VPN oferă un strat suplimentar de confidențialitate și anonimitate. Deși este o mișcare isteață să-ți protejezi computerul cu un VPN, acest lucru înseamnă o muncă suplimentară din partea unui server adițional, iar asta poate duce la încetinirea modului în care calculatorul răspunde la comenzi, precum și a conexiunii la internet.
Citește și: 5 motive importante pentru care trebuie sa iti cureti laptopul acum. Ce poate se ascunde sub tastatura
3. Folosești des Zoom
Dacă mulți nu auziseră de Zoom înainte de pandemie, acest mod de comunicare a devenit unul dintre cele mai uzitate în prezent. Indiferent că vorbim despre sarcini de serviciuu sau despre școala online, Zoom este parte din viețile noastre. Aplicația folosește o mare cantitate de date în timpul transferului dintr-un punct în altul, iar asta se traduce și printr-o încetinire a performanței computerului. Pentru o conexiune Zoom mai rapidă, poate fi de folos să renunțăm la videourile tip HD și să ținem microfonul oprit atunci când nu vorbim.
4. Ții laptopul pe pat
Dacă obișnuiești ca după orele de muncă să stai și mai mult pe laptop și să te uiți la filme, sigur ai observat cât de rapid și de tare se încălzește partea inferioară a aparatului. Dacă îl ții pe pat și nu îi oferi posibilitatea de a se aerisi, cu atât mai mult. Se poate întâmpla și să se stingă fără nicio averizare. Soluția este să cureți laptopul de praf din când în când și să-l ții pe o suprafață dură tot timpul, nu pe o suprafață moale, precum patul, care să blocheze circulația aerului.
5. Cookies
De fiecare dată când intri pe un site nou, pe pagină îți apare un pop-up care te invită să dai accept cookies, care mai apoi îți rețin activitatea și te pot targeta mai ușor când vine vorba de reclame online. Multe site-uri te informează în legătură cu utilizarea lor și îți cer permisiunea de a le folosi. Cookie-urile sunt fișiere care stochează informații despre tine, browser-ul tău web și comportamentul tău pe internet. Aceste fișiere digitale vor umple rapid "dosarul" propriului computer, iar acest lucru va rezulta într-o performanță mai scăzută a aparatului.
- Te-ar putea interesa si:
- Greșelile pe care le faci și care duc la deteriorarea gadgeturilor. Cum îți întreții telefonul...
- Decizie în premieră a celor de la Apple. Ce se va întâmpla din 2022 cu telefoanele și laptopurile...
- Cum poți să postezi pe Instagram de pe laptop sau calculator. Trucul pe care trebuie să-l încerci