„Nu te atașezi de nimic din ceea ce faci, pentru că e sticlă și se sparge”. Cu toate acestea, Iulia Năstase - sticlar, își pune toată pasiunea în realizarea celor mai deosebite obiecte din sticlă.
A studiat sculptura, însă și-a dat seama că materialul cel mai potrivit pentru ea este sticla. Odată aflat materialul cu care va lucra, artista și-a ridicat și cea mai importantă întrebare: ce este arta? Ce este frumosul? Răspunsul l-a găsit la Toma d'Aquino: „frumosul este adevărul într-o formă”. Din acest punct, a pornit în căutarea unor adevăruri.
Iulia Năstase spune că răbdarea este cea mai importantă virtute pe care trebuie să o aibă un meșter sticlar:
„Lucrezi cu foc, lucrezi pe moment. Sticla își schimbă densitatea la secundă. E un material cu care interacționezi live. Nu e un material care te ascultă, nu e un material pe care îl controlezi sută la sută. E o colaborare de bun simț.”