Pentru multi, desertul se identifica de cele mai multe ori cu notiunea de pustietate. In Chile insa situatia sta cumva altfel. Vestitul desert Atacama gazduieste doua observatoare astronomice renumite in lume: Paranal si Alma.
Facem o prima oprire intr-o zona stranie pentru o persoana neavizata, undeva, pe muntele Cerro Paranal (nordul statului Chile), la o altitudine de peste 2500 metri. Pentru oamenii de stiinta si fotografii pasionati de astronomie aceasta este un important punct de reper. Aici se afla unul dintre cele mai performante observatoare astronomice din lume. Desi acesta este constituit din patru telescoape separate, datele obtinute se pot combina astfel incat sa functioneze ca un singur dispozitiv. Daca respectati conditiile impuse, puteti face oricand programare la Paranal. Observatorul nu este deschis numai pentru cei avizati, ci oricui vrea sa descopere misterele universului.
Mergem mai departe! Ramanem insa tot in Atacama, dar la 5000 metri altitudine. Radiotelescopul construit aici este unul dintre cele mai puternice din lume si implineste anul acesta patru ani de la inaugurare (octombrie 2015). Cu ajutorul lui Alma, cerul are astazi mai putine secrete fata de oameni. De ce? Acesta poate capta undele emise de catre corpurile ceresti, imposibil de zarit cu privirea si, in acelasi timp, cu ajutorul sau se poate vedea dincolo de norii de praf cosmic. Proiectul Alma s-a desavarsit de-a lungul a zece ani si, potrivit specialistilor, el reprezinta o realizare de nivel mondial. Buget estimat se ridica la peste un miliard de euro si a fost asigurat de Uniunea Europeana, Statele Unite si Japonia. Tocmai de aceea din cele 66 de antene, 25 sunt europene, 25 sunt americane, iar 16 sunt japoneze. Imaginile transmise de radiotelescop sunt analizate de unul dintre cele mai puternice computere din lume - Correlator. Daca vreti sa vizitati Alma, trebuie sa va dati dovada de multa rabdare. Ca si in cazul Paranalului, si la Alma, rezervarile se intind pe luni intregi! Sa nu uitam ca de-a lungul timpului, aici s-a inregistrat un numar record de cereri de monitorizare a cerului din partea pasionatilor de stele din lumea intreaga.
Pe harta expeditiei celor 33 oameni de stiinta romani, in Atacama, s-au aflat si aceste doua locatii speciale. Cu ce povesti, dar si cu ce noutati s-au intors de acolo aflati vineri seara, de la ora 21, urmarind noul sezon DIGIPEDIA! Alexandru Mironov va asteapta cu invitati de marca - Catalin Beldea si Valentin Grigore, sa va luati doza de stiinta!
Autor: Mihaela Popescu - producator DIGIPEDIA