Comunicat de presă - RCS & RDS respinge acuzațiile aduse în spațiul public și afirmă că respectă standardele de legalitate în activitatea sa. (25.05.2022)
Față de recentele alegații prezentate în mass-media și în dezbateri parlamentare, RCS & RDS respinge toate acuzațiile despre pretinse acțiuni ilicite în conduita de afaceri și precizează următoarele:
Compania își desfășoară activitatea conform legilor în vigoare, reglementărilor aplicabile și acționează cu integritate, însușindu-și cele mai înalte principii de etică și responsabilitate în afaceri. Respectăm statul român și instituțiile sale. Ne-am implicat și am răspuns de fiecare dată când am fost solicitați și am asigurat întotdeauna transparența activităților noastre către angajații noștri, clienții, partenerii de afaceri, investitorii și autoritățile de reglementare în domeniu.
Oferim orice răspunsuri și informații care ne sunt solicitate în cadru legal, și, ca orice contribuabil la economia românească, ne rezervăm dreptul de a ne apăra afacerea de orice atac nejustificat, defăimător sau calomnios, apelând la toate căile legale de care dispunem.
Prin urmare, vom intreprinde toate demersurile care se vor impune, conform legii, pentru a ne proteja angajații, clienții, partenerii de afaceri, investitorii și pentru a ne apăra operațiunile într-un cadru legal.
RCS & RDS face parte din grupul DIGI, Grup cu capital majoritar privat românesc și care, prin intermediul societății-mamă Digi Communications N.V., este singurul operator de comunicații electronice din România listat la Bursa de Valori București.
Compania este prezentă, de peste 28 de ani în România și aduce, pe una dintre cele mai competitive și exigente piețe, servicii avansate de telecomunicații fixe și mobile, cât și tehnologie de ultimă generație, care au contribuit major la dezvoltarea și evoluția sectorului IT&C.
Investițiile Grupului DIGI în România au depășit 2 miliarde Euro în ultimii 10 ani, din care 300 milioane de Euro în 2021. Am alocat fonduri semnificative pentru dezvoltarea unei rețele performante de comunicații electronice și pentru furnizarea unor servicii de programe audiovizuale, la un înalt nivel calitativ, în beneficiul a milioane de utilizatori care ne-au ales.
Astfel, ne-am concentrat toate eforturile în acești ani pentru a le oferi abonaților noștri servicii la o calitate superioară, cele mai mari viteze din lume la internet fix, dar și cele mai avantajoase prețuri, adaptate puterii de cumpărare din România. Investițiile realizate de RCS & RDS au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea rețelelor de fibră optică și au poziționat România în topul țărilor cu cele mai mari viteze la internet broadband.
De asemenea, compania este unul dintre cei mai mari angajatori din România, dar și un contribuabil important, care a virat, în ultimii zece ani, la nivel de Grup, peste 1,3 miliarde Euro la bugetul de stat.