poluare

Poluarea aerului, cea mai mare ameninţare externă la adresa sănătăţii publice globale

Poluarea aerului, cea mai mare ameninţare externă la adresa sănătăţii publice globale. / Foto: Profimedia

Poluarea atmosferică prezintă un risc mai mare pentru sănătate la nivel mondial comparativ cu fumatul sau consumul de alcool, un pericol exacerbat în unele regiuni ale lumii, precum Asia şi Africa, conform unui studiu citat de AFP.

Potrivit acestui raport al Institutului pentru politici energetice (EPIC) al Universităţii din Chicago, asupra calităţii aerului la nivel global, poluarea cu particule fine, în suspensie - emise de autovehicule, activităţi industriale şi incendii - reprezintă "cea mai mare ameninţare externă la adresa sănătăţii publice globale".

Însă, în pofida acestei constatări, fondurile alocate luptei împotriva poluării aerului reprezintă doar o fracţiune infimă din fondurile dedicate, spre exemplu, bolilor infecţioase, se subliniază în raport.

Poluarea cu particule în suspensie augmentează riscul de apariţie a afecţiunilor pulmonare, boli de inimă, accident vascular cerebral sau cancere.

Respectarea permanentă a pragului de expunere la particule fine stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ar creşte speranţa de viaţă la nivel global cu 2,3 ani, estimează EPIC, pe baza datelor colectate în 2021.

Prin comparaţie, consumul de tutun reduce speranţa de viaţă la nivel global cu 2,2 ani, în medie, iar malnutriţia infantilă şi maternă cu 1,6 ani, scrie Agerpres.

În Asia de Sud, regiunea lumii cea mai afectată de poluarea atmosferică, efectele asupra sănătăţii publice sunt foarte pronunţate.

Conform rezultatelor modelării ştiinţifice realizată de EPIC, locuitorii din Bangladesh - unde nivelul mediu de expunere la particulele fine este estimat la 74 micrograme/metru cub - ar putea avea o speranţă de viaţă cu 6,8 ani mai mare în cazul în care pragul de poluare ar fi redus la 5 micrograme/metru cub, nivelul recomandat de OMS.

Capitala Indiei, New Delhi, este considerată "cel mai poluat megalopolis din lume", cu o rată medie anuală de 126,5 micrograme/metru cub.

Citește și: Fenomenul care stârnește îngrijorare. Locul în care poluarea cu microplastice este de 100 de ori mai mare decât în urmă cu șase ani

Citește și: Poluarea aerului ne poate provoca un stop cardiac. Ce spune un studiu despre particulele mici pe care le inhalăm fără să ne dăm seama

Te-ar putea interesa si:
Cele mai poluate 100 de oraşe din lume se află în Asia. 83 dintre ele sunt într-o singură ţară
Un nou studiu a arătat că apa îmbuteliată conţine sute de mii de particule de plastic pe litru
Autorităţile din New Delhi vor să declanşeze o ploaie artificială pentru a lupta împotriva smogului...

Programul Zilei

Joi23.05
Vineri24.05
Sâmbătă25.05
Duminică26.05
Luni27.05
Marți28.05
Miercuri29.05
06:00 Aripi si radacini
07:45 Civilizatii disparute
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
08:40 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Odiseea mea greceasca
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Marile mistere
19:50 Curiozitati
20:00 Deasupra Americii
20:53 Ultimele descoperiri
21:00 Cel mai utilizat mijloc de transport
21:50 Ultimele descoperiri
22:00 Secretele istoriei
23:48 Ultimele descoperiri
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
03:15 Descoperim secrete
04:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Secretele istoriei
07:50 Civilizatii disparute
08:45 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Cel mai utilizat mijloc de transport
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:44 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
19:00 Marile mistere
19:52 decembrie
20:00 Deasupra Americii
20:52 decembrie
21:00 DIGIPEDIA
21:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
21:30 Trasee exotice de munte
22:00 Ce s-a intamplat in Roanoke
22:46 Portrete noi
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Curiozitati
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:35 Deasupra Americii
09:30 DIGIPEDIA
09:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
10:00 Trasee exotice de munte
10:30 Ce s-a intamplat in Roanoke
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Digital
13:30 Digital
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperim secrete
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
16:55 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
18:00 Civilizatii disparute
18:54 decembrie
19:00 Marile mistere
19:51 decembrie
19:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
20:00 Deasupra Americii
20:51 decembrie
20:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
21:00 Islanda cu Alexander Armstrong
21:46 Ultimele descoperiri
22:00 Imperiul vikingilor
22:52 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:49 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
23:55 New York City
00:21 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
00:25 Picturi celebre
01:21 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
01:25 Digital
01:55 Digital
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
03:15 Descoperim secrete
04:02 Gradina Botanica
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
06:55 Civilizatii disparute
07:50 Marile mistere
08:41 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
08:45 Deasupra Americii
09:36 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
09:40 Islanda cu Alexander Armstrong
10:26 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
10:30 Imperiul vikingilor
11:22 Digipedia - China
11:25 New York City
11:51 decembrie
12:00 Picturi celebre
12:54 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
13:00 Digital
13:30 Digital
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperim secrete
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Civilizatii disparute
18:53 decembrie
19:00 Noii oameni
19:49 Ultimele descoperiri
20:00 Deasupra Americii
20:51 decembrie
20:55 decembrie
21:00 Islanda cu Alexander Armstrong
21:46 Curiozitati
22:00 Calatoriile lui Darley
22:25 Calatoriile lui Darley
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:47 Curiozitati
00:00 New York City
00:30 Picturi celebre
01:25 Digital
01:55 Digital
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
06:55 Civilizatii disparute
07:50 Noii oameni
08:40 Deasupra Americii
09:35 Islanda cu Alexander Armstrong
10:25 Calatoriile lui Darley
10:50 Calatoriile lui Darley
11:20 New York City
11:46 Curiozitati
12:00 Picturi celebre
12:53 decembrie
13:00 America salbatica
13:53 Digi Portret - Radu Gologan
14:00 Lumea de maine azi
14:18 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
14:25 Lumea de maine azi
14:47 Curiozitati
15:00 Secrete de muzeu
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
16:53 Digi portret - Dan Perjovschi
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Noii oameni
19:48 Iluzii
20:00 Deasupra Americii
20:52 Portrete noi
21:00 Odiseea mea greceasca
21:50 La bordul lui Silver Spitfire
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:50 Curiozitati
00:05 New York City
00:35 Picturi celebre
01:30 America salbatica
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:15 Secrete de muzeu
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
06:55 Civilizatii disparute
07:50 Noii oameni
08:40 Deasupra Americii
09:35 Odiseea mea greceasca
10:25 La bordul lui Silver Spitfire
11:30 New York City
12:00 Picturi celebre
13:00 America salbatica
13:53 Digi Portret - Cristian Lascu
14:00 Povestiri stiintifice
14:30 Povestiri stiintifice
15:00 Secrete de muzeu
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Razvan Penescu
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
19:00 Noii oameni
19:48 Iluzii
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi Portret - Ionut Budisteanu
21:00 Lacurile lui Simon Reeve
22:00 Zeii copaci din tinutul stancos
22:54 Portrete noi
23:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:52 Portrete noi
00:00 New York City
00:25 Picturi celebre
01:20 America salbatica
02:15 Povestiri stiintifice
02:45 Povestiri stiintifice
03:15 Secrete de muzeu
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
06:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
06:55 Civilizatii disparute
07:50 Noii oameni
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
08:40 Deasupra Americii
09:35 Lacurile lui Simon Reeve
10:40 Zeii copaci din tinutul stancos
11:35 Un infinit de curcubeie
12:00 Picturi celebre
13:00 America salbatica
13:53 Portrete noi
14:00 Povestiri stiintifice
14:25 Povestiri stiintifice
14:50 Ultimele descoperiri
15:00 Secrete de muzeu
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
18:00 Civilizatii disparute
18:52 Portrete noi
19:00 Secretele Mediteranei
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
21:00 Lacurile lui Simon Reeve
22:00 Secretele istoriei
23:53 Portrete noi
00:00 Nasterea sistemului solar
00:35 Picturi celebre
01:30 America salbatica
02:25 Povestiri stiintifice
02:50 Povestiri stiintifice
03:15 Secrete de muzeu
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine

Partenerii noștri

zaț de cafea

Cafeaua matinală ar putea ajuta planeta. Cum transformă cercetătorii zațul într-un beton mai ecologic

Cafeaua matinală ar putea ajuta planeta. Acesta este promisiunea făcută de o universitate...