O instituție universitară prestigioasă din SUA, ce lucra la crearea unui tratament împotriva COVID-19, a fost atacată de hackeri, ce au reușit să obțină peste 1 milion de dolari în urma unor negocieri, scrie BBC News.
Universitatea din California, San Francisco, a fost atacată de hackerii Netwalker pe 1 iunie și a cerut o răscumpărare de milioane de dolari după ce a infectat calculatoarele instituției. Cu ajutorul programului periculos, hackerii au reușit să obțină acces la date foarte importante și chiar să cripteze o parte din ele.
Negocierile au avut loc pe un chat public pe dark web, ce a fost accesat și de jurnaliștii BBC News.
Experții de securitate susțin că acest gen de negocieri au loc în toată lumea acum, în ciuda sfaturilor specialiștilor. Netwalker a fost implicat în cel puțin alte două astfel de incidente în ultimele luni.
Inițial, hackerii au cerut 3 milioane de dolari. Reprezentantul UCSF, un specialist în negocieri, a reușit să convingă hackerii să accepte o sumă de “doar” 1.14 milioane de dolari. În acest moment, universitatea colaborează cu investigațiile FBI și departamentul de IT încearcă să restituie toate dispozitivele afectate de ransomware-ul periculos.
“Datele care au fost afectate sunt foarte importante pentru eforturile academice pe care le depunem drept o universitate ce vrea să lucreze în numele bunului colectiv,” au declarat reprezentanții universității. “Așa că am luat decizia dificilă de a plăti o parte din răscumpărare, aproximativ 1.14 milioane de dolari, trimise indivizilor ce s-au aflat în spatele atacului malware în schimbul unei soluții de a debloca datele criptate și returnarea datelor pe care le-au obținut.”
- Te-ar putea interesa si:
- Virusul care provoacă COVID-19 infectează direct arterele inimii. Riscul de a dezvolta boli de...
- Un virus transmis de căpuşe, descoperit relativ recent, se răspândeşte în Europa
- Dezvăluirile unui bărbat care a fost hacker 30 de ani. "Unii fac asta doar pentru a vedea cum arde...