Comunicat de presă - Încep noile sezoane ale emisiunilor Digipedia și Digi Animal Club.

COMUNICAT DE PRESĂ
București, 13.09.2018

Încep noile sezoane ale emisiunilor Digipedia și Digi Animal Club

În acest weekend, posturile de documentare DIGI încep difuzarea noilor sezoane din emisiunile deja consacrate pe DIGI WORLD și DIGI ANIMAL WORLD.

“Avem planuri mari pentru noul sezon. Vom avea câteva premiere spectaculoase. Echipa Digi pregătește lansarea unei producții surpriză pentru piața românească, un documentar cu multă muzică. Vom difuza noi serii Portrete și Lunea la muzeu, ultima dintre ele realizată în impresionantul și discretul muzeu al Băncii Naționale a României. Emisiunile săptămânale revin la aceleași ore, cu teme de actualitate și cu cele mai importante știri din lumea științifică”, a declarat Iulian Pană, producător general DIGI WORLD, Digi Life și Digi Animal World.

Alexandru Mironov continuă incursiunile în lumea științei

Vineri, 14 septembrie, emisiunea Digipedia - Știință, realizată de Alexandru Mironov, revine cu un nou sezon pe canalul DIGI WORLD, de la ora 21:00.

Invitaţii primei emisiuni din această toamnă, dr. Radu Ursu, medic specialist genetică medicală şi dr. Radu Dop, medic chirurg, vor dezvălui telespectatorilor DIGI WORLD secretele uneia dintre “populațiile” microscopice care trăiesc în corpul uman - microbiomul intestinal. Armata de bacterii din intestin este supranumită “al doilea creier”.

Următoarele două episoade Digipedia - Știință aduc în prim-plan efectele intervenției umane asupra vieții marine, explicate de directorul Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Marină Grigore Antipa, respectiv informații despre evoluţia planetei, într-o discuție cu dr. Mihai Diaconescu, cercetător la Institutul pentru Fizica Pământului.

Povești cu cai salvați și căţei din Insulele Canare

Tot în weekend, pe 15 septembrie, de la ora 13:00, Bogdan Uritescu se întoarce la Digi Animal World cu noua serie a producției proprii Digi Animal Club.

Ancuța Mirea povestește de ce salvează caii pe care nu îi mai vrea nimeni, psihologul canin Cătălin Cornea explică ce este dresajul pozitiv, iar Ovidiu Roșu de la asociația “Visul Luanei” vorbește despre salvarea animalelor sălbatice. Invitații speciali ai acestui sezon sunt o pisică bengaleză, una persană și niște căței originari din Insulele Canare. La Digi Animal Club sunt bineveniți și oamenii!
În Anglia a fost testat taxi-ul zburător

Jurnalul de științe continuă să aducă noutățile din lumea științei pe DIGI WORLD (14 septembrie, ora 19:00) și Digi24 (15 septembrie, ora 16:30).

Din sumarul emisiunii difuzate în acest weekend: În Anglia a fost testat taxi-ul zburător care va străbate distanţe de până la 150 de kilometri. Un robot care ştie ce obiecte are în faţă chiar dacă nu le-a mai văzut niciodată. Un test care ne spune rapid dacă ţânţarul care ne-a înţepat este purtătorul unei boli.
Televiziunile Digi World, Digi Life și Digi Animal World fac parte din grupul Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, Film Now (pay-tv), posturile muzicale UTV, Music Channel, Hit Music și Hora TV, posturile de radio Digi FM, Pro FM, Digi FM, Music FM și Dance FM.

Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@rcs-rds.ro
Telefon: +40 31 400 42 44